Băsescu: Am discutat cu Ungureanu date legate de întâlnirea cu FMI de duminică

Băsescu: Am discutat cu Ungureanu date legate de întâlnirea cu FMI de duminică
Publicat: 05/05/2012, 21:33
Actualizat: 06/05/2012, 16:14

Președintele Traian Băsescu a declarat că a discutat sâmbătă cu premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu, precum și cu alți miniștri din Cabinetul acestuia, date legate de întâlnirea pe care o va avea duminică, la Palatul Cotroceni, cu delegația FMI, CE și BM.

Șeful statului a făcut aceste declarații la un hipermarket, unde se afla la cumpărături, potrivit televiziunilor de știri.

Întrebat de ce a discutat la întâlnirea avută cu premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu, Băsescu a răspuns: „Nu numai cu Ungureanu, au fost și ministrul de Finanțe din Cabinetul Ungureanu, ministrul Muncii, al Transporturilor, Agriculturii, pentru că mâine (duminică – n.r.) mă întâlnesc cu Fondul și am vrut să mă documentez”.

El a precizat că întâlnirea nu a durat foarte mult.

„Am ținut și să le mulțumesc, că lor n-am apucat să le mulțumesc, n-am fost la nicio ședință de Guvern”, a mai spus șeful statului.

Întrebat cum vede pe viitor o colaborare cu premierul demis, președintele Băsescu a răspuns: „Cu Mihai Ungureanu eu nu prea mai am cum să colaborez”.

Totodată, întrebat dacă s-a discutat la întâlnire despre lansarea candidaturilor PDL, Băsescu a replicat: „Cum aș putea să discut cu premierul Ungureanu despre lansare?! Ce? E Boc, e Blaga? Cu Ungureanu am discutat datele legate de întâlnirea de mâine cu Fondul Monetar Internațional”.

Președintele Traian Băsescu primește, duminică, la ora 11.00, delegația comună a Fondului Monetar Internațional, a Comisiei Europene și a Băncii Mondiale.

Premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu, precum și o parte a miniștrilor Cabinetului său, s-au aflat sâmbătă după-amiază la Palatul Cotroceni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Potrivit surselor citate, Ungureanu a ajuns, după ședința de la Palatul Victoria, la Palatul Cotroceni pentru o întrevedere cu președintele Traian Băsescu.

Premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu a discutat sâmbătă la Palatul Victoria cu mai mulți miniștri ai Cabinetului, membri PDL, au informat surse oficiale.

Întâlnirea de la Palatul Victoria a fost una dintre ultimele convocate de Ungureanu, înainte de predarea mandatului către noul Executiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea